Ii multumim doamnei profesoare de limba romana, Ana Coman, de la Colegiul Național “Gh.M.Murgoci”, Brăila, pentru compunerile trimise. Sunt reflexia unor suflete auto-reflexive, profunde, si deschise catre lume. Va felicitam doamna profesoara!
Gheorghiță Lorena-Maria
Cărțile prin ochii unei fetițe
Cărțile sunt adevărate mașini ale timpului prin intermediul cărora putem călători în diverse locuri. Datorită lecturii am descoperit că pot ajunge în locuri la care nici nu îndrăzneam să visez, am aflat tradiții și obiceiuri din diferite zone ale lumii, m-am identificat cu unele personaje, am râs și am plâns alături de ele.Îmi voi aminti mereu cu drag de emoțiile pe care le-am trăit alături de Bastian în timp ce călătoream prin Fantazia încercând să salvăm acest tărâm sau cât de obosită eram după ce alergam prin San Francisco ajutând-o pe Emily să găsească indiciile pentru ,”Vânătorii de cărți”. De asemenea lacrimile mi se înnodau în bărbie la moartea Maestrului de șah când am conștientizat că, să crești e o dramă”. De la Momo am învățat cât e de prețios timpul și că el trebuie petrecut alături de cei dragi. Despre prietenia dintre un om și un animal sălbatic mi-a vorbit Julie, fetița care învață să trăiască alături de o haită de lupi. Micul prinț a avut și el rolul lui, mi-a arătat deșertul și m-a învățat să privesc spre cer. Se spune despre cărți că sunt hrana sufletului, eu cred că fiecare carte pe care am citit-o mi-a hrănit sufletul în felul ei. La fiecare pagină citită în sufletul meu se intâlneau: Furia, Bucuria, Tristețea, Frica, Uimirea, emoții pe care am învățat să le gestionez citind “Marea carte a emoțiilor”. Fiecare pagină citită își puneamprenta asupra noastră într-un mod pozitiv și ne ajută să vedem lumea din jur cu alți ochi.
Lumea în ochii mei
de Gheorghiță Lorena-Maria
clasa a V-a
Colegiul Național Gh. M. Murgoci Brăila
Lumea în ochii unui copil de doar 11 ani, este văzută uneori cu tristețe. Am să vă dau un exemplu de două persoane cu un suflet complet diferit. Ieri seară, am coborât cu un prieten în fața scării mele. Niște sunete ce veneau dinspre ghena de gunoi ne-au atras atenția, așa ca ne-am dus să vedem despre ce era vorba. Lângă ghenă era un sac mare și negru pe care l-am rupt și în interiorul lui am găsit o pungă albastră, am rupt-o încet și pe acesta și am descoperit 5 pui de cățel nou -născuți. În sufletul meu creștea un sentiment de nedescris, nu mi-am putut imagina cum un om poate avea un suflet atât de crud. Chiar dacă ochii îmi erau inundați de lacrimi, iar sufletul meu de copil părea neîncăpător pentru furia ce mă cuprinsese, mi-am luat telefonul din geantă am făcut câteva fotografii și un filmuleț cu locul unde i-am gasit și am postat fotografiile si videoclipul pe rețelele de socializare cu gândul că cineva mă va contacta să îi ia. Dupa o oră cu ajutorul persoanelor care au distribuit postarea, am reușit să le găsesc un loc unde să aibă dreptul la mâncare, dreptul la afecțiune, dreptul la joacă și dreptul la o viață frumoasă. Aceasta fetiță care s-a oferit să îi salveze avea evident un suflet diferit decât al celui care îi aruncase în ghenă. Ea mi-a zis că, îi va duce la bunicul ei la țara, unde sunt animale abandonate. Am rugat-o să aibă grijă de ei și mi-a promis că vor fi în siguranță.
Nu voi înțelege niciodată de ce unii oameni aleg să fie atât de răi, ce i-ar costa dacă ar renunța la asemenea fapte pline de cruzime? Cu mintea unui copil pot pricepe să nu iubești animalele, dar nu pot pricepe să le faci rău în mod voit. Uneori cred că lumea ar putea fi schimbată atât de ușor dacă fiecare dintre noi și-ar dori asta. Dacă adulții ar încerca să fure câte puțin din frumusețea sufletului unui copil, din inocența acestuia, și din zâmbetul lor mereu sincer, omenirea întreagă ar avea de câștigat.Un copil vede diferit totul, în sufletul lui răutatea nu a prins rădăcini, din acest motiv cățelușii abandonați au acum viață.
POVESTE REALĂ
Încerc și eu!
Mara Stanciu, clasa a V-a, Colegiul Național ,,Gh.M.Murgoci”, Brăila
Coordonator, Prof.dr. Ana Coman
Parcă mă plimb pe stradă și nu mai știu unde merg. Unele lucruri se schimbă atât de repede, dar nu mereu spre bine. Oamenii de pe planeta aceasta au creat atât de multe lucruri minunate și au evoluat atât de mult. Uneori au evoluat, dar pe invers. Au scazut. Oare acesta-i cuvântul corect? Să spunem că este.
Nimeni nu știe cât de tare mi-aș dori ca oamenii din jurul meu să poată evolua. N-are rost să spun c-aș vrea să evoluez și eu, deoarece ar fi cam dramatic.
Aud câțiva adolescenți plimbându-se pe lângă casa mea. Copiii mari pot să se distreze fără griji indiferent de numărul de sarcini neterminate. Nu știu cum o reusesc. Cred că se străduiesc să ducă toate poverile de unii singuri.
Adulții, vai adulții… Ce să mai spun? Beau 20 de cești de cafea pe zi și se intreabă de ce nu mai dorm bine noaptea. Se plimbă ca niște zombi : muncă, magazin, acasă. Oare nu se mai distrează deloc? Sau poate le ține companie oboseala?
Părinții sunt un alt tip de adult. Sunt oameni diferiți. Încercă să aibă grija de copiii, când ei nu pot avea grija de ei înșiși. Ce, n-am dreptate? Parcă unii părinți n-au fost niciodată tineri. Încercați să vă întelegeți copiii mai mult și să nu-i transformați în mici roboței cu cheiță. Chiar e așa de greu să nu refuzi faptul că un copil are sentimente? Nu cred că vă trebuie manual.
Iar totuși, copiii sunt copii. Ne descurcăm cum putem.
În general, lumea este alcătuită din acești câțiva oameni. Avem multe de schimbat. Parcă trăim într-un film alb-negru. Nu pot minți și spune că lumea aceasta este un loc minunat. Chiar nu pot minți despre asta. Dar, în schimb, pot spune că am ajuns foarte departe și că avem o grămadă de lucruri incredibile pe planeta noastră. Avem atât de multe oportunități minunate. Trebuie doar sa le folosim într-un fel adecvat.
Avem o speranță. Cel puțin așa cred eu. Poate că greșesc, dar chiar putem transforma locul acesta în ceva minunat. Abia aștept să văd ce se va mai descoperi și anul viitor.
Parcă văd o lume foarte diferită de cea de acum. O lume unde orice decizie vestimentară este respectată. Unde poți avea părul în douăzeci de culori diferite fără să se uite lumea cuidat la tine.
Poți conduce o mașină în formă de ciupercă, poți avea o casă în formă de floare. Îți înveți poate chiar și câinele cum să meargă în două picioare. Poți ține un avion de luptă pe acoperiș. Îți poți picta casa în treizeci-sau-mai-multe culori. Poți lăsa florile să crească pe pereți fără griji.
Dacă aș putea, eu aș crește o salcie pe acoperișul casei mele. Mi-ar plăcea foarte mult să pot ieși pe o fereastră într-o zonă numai a mea, într-un copac. Când eram mică mereu mi-am dorit o casă-n copac, dar niciodată n-av avut-o. Acum sunt „prea mare pentru așa ceva”. Dacă asta înseamnă să fii mare, atunci vreau să fiu din nou mică.
Poate pe străzi am putea construi tobogane de apă. Vara când e mult prea cald, să ne deplasăm folosind acele tobogane. Iar iarna când îngheață apa putem sa ne dam cu sania sau cu patine.
Am putea construi paturi cu roți. Stiu că există deja, dar eu mă refer la roți de mașină. Aș putea avea un pat cu volan si cu frână. Poate chiar și cu auto-pilot.
Aș vrea să mă pot plimba pe firele atașate de stâlpi. Când eram mică și mergeam cu mașina obișnuiam să creez un mic omuleț din degetele mele care avea puterea de a se plimba oriunde. Eram mereu geloasă. Știți cum sunt șinele de la tramvai? Uneori mă simt de parcă acele șine și acele fire sunt același lucru.
Cum ar fi să facem un fel de trotuar prin apa? Sau o pistă de bicicliști. Ar trebui să fie acoperite de sticlă, dar cred c-ar fi o idee bună. De ce să nu mă plimb pe apă?
Am trăi într-o lume cu drepturi egale pentru toată lumea. Mi se pare absurd ca încă nu avem așa ceva. Parcă și animalele se descurcă mai bine decât noi pe subiectul ăsta. De ce ai discrimina o persoana pentru felul lor de-a fi sau pentru felul în care s-au născut?
Sper să putem merge în spațiu, unde toată lumea poate fi cine vrea să fie.
